să scrii poezie proastă e o artă în sine
să scrii fără să știi ce se scrie
sau cum
fără să știi de ce
dar să simți că totuși
nu degeaba
să scrii poezie proastă ca să-ți dea lumea fav și like pe facebook
sau să te pupe o fată
sau să se laude mă-ta la servici că e ăsta micu poet
să scrii poezie proastă din ciudă, din ură, din răzbunare, din frustrare
din micime
e totul perfect valabil
și aproape o onoare, aș zice
poezie proastă, nesinceră, poetică, ermetică până la asfixiere
pentru că scrii doar ca să se vadă bine
să dea bine pe pereți, pe ecrane, pe hârtie, pe sticlă
pe mormanele de gunoaie care acoperă totul
să scrii poezie proastă
deja poezia asta nu-mi mai pune nici un fel de pâine pe masă
în afară de speranță
dar, hai să o zic și pe asta,
poate că sunt doar
cel mai narcisist om pe care îl cunosc atât de bine
să scriu poezie proastă