reflectând la refolosirea supozitoarelor mi-am zis
că n-aş putea să scriu despre mine cu cuţitul pe o coajă de pară
decât dacă undeva în univers s-ar afla o buză de cană
dispusă să se lipească de tavan mai ceva ca superman
(dacă în loc de superom ar fi un supermuc proiectat
de pe buricul degetului meu mare cu ajutorul mijlociului)
aşa că iată povestea naşterii poporului meu
din cele mai vechi timpuri până astăzi
24 noiembrie 1527, după ceasul meu biofizic,
(cesece):
în momentul naşterii mele, sub influenţa paradoxului Olbers,
m-am gândit că probabil mă înşelam asupra veritabilelor dimensiuni
ale lumii mele, create după chipul şi asemănarea mea,
în chipul şi asemănarea capului meu moale încă
în aparenţele lui cele mai aparente
căci jeleul cerebral ce-mi căptuşa interiorul căpşorului încăciulat în alb
avea să fie considerat dintre cele mai delicioase deserturi
în bucătăria extrem orientală,
motiv pentru care mai târziu în viaţă aveam să fiu vânat
de către ultimele triburi mongole din stepele Asiei,
de către mafia chineză din Dragonul Roşu şi aşa zisele triade,
dintre care voi aminti Tatăl, Duhul şi Fiul Sfânt,
fie-i ţărâna uşoară, care a înviat a doua zi după scripturi,
chiar şi în conştiinţa mea inconştientă, dar sub formă
de energie cosmică radiantă de zici că suntem de la MISA;
ca să nu degresăm prea mult, în creşterea mea mare
am învăţat cele zece capitale româneşti de la sud de Dunăre
şi cinci limbi străine, deşi doar după atingere, şi nu pe dinafară,
căci zilele erau grele în bătrânul Const Angeles după
lovitura de stat decembristă în care despotul Nicu a fost înlocuit
de către despotul Ion, fie-i ţărâna uşoară, şi bocitoarele bete
şi bărboase şi lovite de diaree cronică şi meteoriţi radioactivi,
că doar nu o să vorbim despre politică ci despre cum am crescut
ca un brad ca un fag, ca un jneapăn de fapt
fi-mi-ar Jepii Mici şi satisfacţia mare atunci când completez
un rebus sau un sudoku în metrou cu ani mai târziu
în capitala malaeziană a Regatului Unit al Marii Românii, Transilvaniei
şi Moldovei de Jos
ca-n basmul ăla cu trei urşi de le mănâncă Doroteea pori-giu.
dar sigur, din nou mă ia gura pe dinainte,
şi nu apuc să vă povestesc despre cum am luat cununi de lauri
şi de stejauri şi de minotaurauri şi baobabauri
în tânăra vreme în care mintea mea fragedă mergea brici
de mă tăia la degete ca plasele pe care căram
pline pline maică de taică şi fără gaică
mamă ce puştoaică
către mai târziul vieţii mele, când deja aveam toată colecţia de gume gume Turbo
şi autocolante cu dinozaurii vieţii cu Triceratops şi McGuyver sau cum se scrie
am mers la o altă scoală unde mi-am făcut alţi nu-prieteni
şi n-am trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, deci ţeapă.
apoi, cu aceşti copii eu m-am maturizat vremelnic
mustăcioara lui pana corbului şi a fost în general nasol
pentru că arătam ca dracu şi la vârsta aia chiar contează
(na că o dăm în proză.)
apoi, beteşug beteşug, nu v-am povestit de frate-miu.
lăudat fie sfântul că am cu cine împărţi torturile de îngheţată şi cicălelile
şi defectele moştenite genetic pe lunga linie maternă şi paternă
de la Adam şi Eva, care sunt grand mama şi grand papa ai mei
iteraţi la infinit, şi dacă nu mă credeţi scrie într-o carte
aşa că sictir!
după ce am absolvit liceul sau generala sau ceva
cu magna cum l-aude m-am îmbrăcat în costum de pasăre de savană
şi am zburat spre ţările calde unde se topeşte azbestul
incorporând în el cele mai proaspete fosile cunoscute omului
hahaha
ce glumă bună.

bine. m-am plictisit. am mai trăit câţiva ani la fel de coloraţi. apoi poate am murit sau nu. the end.

P.S. dacă vă interesează subiectul vieţii mele aşa de tare pot să scriu o carte de colorat pentru copii pe tema. lăsa-ţi-mi un sms.