Dacă ţi-ar curge din gât minciuni
Ca apa de ploaie din burlanele de tinichea
Aruncând în rigole frunze moarte şi gunoaie.
Cum ar fi să nu-ţi dai seama de pulpele fierbinţi
Cerşind zbaterea zbaterea zbaterea
Prin întunecate cotloane de baruri,
În timp ce ne sorbim tăcuţi cafelele?

Înfăşuraţi fără voie în trupurile noastre
Ne purtăm foamea şi frigul şi somnul -
Germeni ai morţii încolţindu-şi nebunia
Care ne sclipeşte în colţul ochilor.

Te-am sărutat ca o-ncleştare de paloşe
Prin întunericul pădurilor prin care
Năvălitorii descalecă
Şi-şi poartă caii de căpăstru.

Râu cu vaduri puţine
Şi ape înşelătoare
Râu cu maluri surpate
Şi poduri sfărâmate

Într-o cafenea din oraşul vechi
Am uitat de toată mizeria de afară
De vânturile spulberându-ne sărăcia
Printre lătraturi de câini vagabonzi.

Într-o seară am uitat de toată minciuna
De toată răutatea de pe lume
Şi ne-am iubit sincer
Până ne-am pierdut întru totul
În tăcerea noastră.